YARON LICHTENSTEIN
Un Dumnezeu pentru elevii săi, Diavolul pentru dușmanii săi
Yaron Lichtenstein s-a născut în orașul Rehovot, Israel, pe 21 august 1953.
Este al doilea elev al creatorului Krav-Maga, Imi, și cel mai graduat discipol al său. Este singura persoană care a primit din mâinile lui Imi gradul și diploma de centură neagră 9 Dan de Krav-Maga, fiind totodată succesorul oficial al profesorului său.
Yaron l-a cunoscut pe Imi în anul 1966, la vârsta de 13 ani, și din acea zi cursul și destinul vieții sale au fost hotărâte.
Fiind cel mai apropiat elev al lui Imi, Yaron a petrecut următorii 27 de ani însoțindu-și zilnic maestrul, învățând și practicând arta lui.
În 1971, la 18 ani, Yaron a intrat în armata israeliană. S-a înrolat voluntar într-una dintre unitățile de elită, numită Sayeret Shaked. În octombrie 1973 a izbucnit Războiul de Yom Kippur, la care Yaron a participat ca soldat, apărându-și țara. În timpul luptelor, Yaron a fost grav rănit de o rafală de nouă gloanțe care i-au străpuns corpul, iar apoi a fost capturat de inamic și a petrecut câteva luni ca prizonier de război.
În acea perioadă, pe lângă rănile sale, a suferit torturi fizice și psihice. În cuvintele lui, dacă nu ar fi fost tehnicile Krav-Maga și felul în care Imi i-a pregătit corpul și sufletul, nu ar fi supraviețuit niciodată acelei perioade din viața lui.
La întoarcerea acasă a fost primit în țara sa ca un erou de război și a primit decorații speciale din partea președintelui Israelului. Această distincție a fost acordată doar la doisprezece soldați în toată istoria Statului Israel.
După ce s-a refăcut din rănile suferite, Yaron a reluat antrenamentele și, acum ca instructor calificat, a început să îl ajute pe Imi să răspândească Krav-Maga în toată țara. Printre alte locuri, Yaron a predat Krav-Maga în armată, în Serviciul de Securitate al Israelului, în poliție, în serviciul de informații, în universități de educație fizică și în școli.

În 1977, cu inspirația, sprijinul, îndrumarea și binecuvântarea profesorului său, Yaron a deschis Bukan School de Krav-Maga, cu intenția de a păstra pentru totdeauna creația originală a lui Imi.
Văzându-i eforturile, devotamentul și succesul fenomenal și știind că el va fi singurul care îi va continua calea, Imi a decis în 1994 să îl numească pe Yaron drept unicul său succesor profesional, acordându-i diploma de succesor și gradul de centură neagră 9 Dan.
În 2002, cu intenția de a răspândi Krav-Maga original dincolo de granițele Israelului, Yaron a decis să părăsească Israelul și să se întoarcă în țara părinților și bunicilor săi, Brazilia. Acolo a fondat cel de-al doilea sediu al Bukan School și de acolo, cu ajutorul soției și al copiilor săi, a răspândit Krav-Maga în peste 15 țări de pe 5 continente.
Astăzi, Yaron își petrece timpul călătorind în întreaga lume, predând și arătând adevăratul Krav-Maga, veghind mereu la păstrarea lui pentru generațiile următoare.
